Romanii au talent 8 Februarie 2019 Sezonul 9 Episodul 1

Seara aceasta aduce premiera noului sezon Roman ii au talent, unde vineri 8 februarie 2019 este transmisa doar pe Protv. Tot in acest sfarsit de saptamana, vineri urmarim Romanii au talent Sezonul 9 Episodul 1 unde spectacolul va atinge cele mai inalte cote, iar romanii din toate colturile lumii vor veni la auditii pentru prima data in sezonul cu numarul 9, numai de la ora 20.30 pe Protv.

Emotiile vor cuprinde publicul dar si telespectatorii, editiile difuzate vor fi extraordinare si vom vedea cei mai talentati oameni cum vor urca pe scena Romanii Au Talent din 8 Februarie 2019 si care astazi are loc de la 20:30 numai pe Protv.

Inca de la primele sezoane de la difuzare, am vazut momente care au fost aproape imposibil de realizat de oamenii normali, insa momentele ce au urmat au fost impresionante si in acel moment ne-am putut da seama ca exista si sunt momente ce poate niciodata nu le-am vazut si anul acesta cu siguranta vor fi alte momente care vor merita chiar si butonul auriul, buton care nu multe persoane il primesc si asa cum am vazut doar un numar special care dincolo de spectacol, transmite emotie si nu numai.

Loading...

Romanii au talent Sezonul 9 Episodul 1 din 8 Februarie 2019

Membrii juriului sunt cei din ‘breala veche’, printre ei se numara Andi Moisescu, Florin Calinescu, Andra, si Mihai Petre, probabil jurata Mihaela nu a putut face parte din actualul juriul pentru ca prezinta o alta emisiune. In prima editie a acestui an, vor urca pe scena numeroase persoana cu sau mai putin talent si care prin a lor prestatie vor incerca sa impresioneze juriul dar si intreaga sala.

Vom vedea o editie demna de un show suprem, cum este si denumit, semn ca in noua infatisare a acestui show vom avea parte si de ceva diferit, scena sezonului 9 va fi luata cu asalt, in Episodul 1 Romanii au talent. Nu ratati si urmariti aici Premiera primului episod din Romanii au talent, unde ii vom cunoaste si pe concurentii din Romanii au talent sezonul 9 Episodul 1 emisiunea este asa cum am spus difuzata in seara de Vineri, 8 Februarie 2018 de la ora 20:30 doar pe postul tv, Protv.

Loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *